RS18: Conducerea in lucrare 2006
Descriere
din aceste metode nu sunt dupa standardele Scripturii; si rezultatele au aratat ca nu exista crestere si maturizare intr-o astfel de atmosfera. Isus este exemplul suprem pentru noi. Isus a condus slujind si a slujit conducand. El a elogiat acest stil unic de conducere in invataturile Lui (Matei 20:25-28) si a demonstrat slujirea spaland picioarele ucenicilor Sai nevrednici (Ioan 13). Apoi El a spus: “Pentru ca Eu v-am dat o pilda, ca si voi sa faceti cum am facut Eu” (v. 15).
Robert Coleman scrie: “Cand Il vedem pe Isus petrecand atat de mult din timpul Sau cu doar cativa oameni, ne dam seama ca El urma un anume sablon”. Evanghelistul Billy Graham, predicator faimos in cruciade imense, a fost intrebat dupa zeci de ani de lucrare: “Daca ati putea sa o luati de la capat, ati face ceva diferit?” Domnul Graham a raspuns fara sa ezite: “I-as cere Domnului sa-mi dea cam 12 asociati dedicati in totalitate si mi-as dedica viata in a-i instrui pe ei, pentru ca atunci cand cei mai buni ani ai mei vor trece ar exista o echipa care ar putea sa multiplice efortul pe care eu l-am inceput.”
Dr. Marion Lawrence a scris o carte extraordinara despre conducerea crestina cu aproape 100 de ani in urma. Doua din multele lui afirmatii mi-au influentat viata. Dr. Lawrence a spus ca nici o persoana nu este un lider adevarat pana ce nu a crescut cel putin cinci persoane care sa ii ia locul. El, de asemenea, a mai spus: “Orice manifestare de autoritate diminueaza autoritatea”. Un adevarat lider crestin se dedica, pe el insusi, o perioada lunga de timp unui numar limitat de asociati mai tineri. El duce o viata exemplara si isi conduce grupul de ucenici spre maturitate spirituala pana ce acestia vor fi in stare sa se reproduca pe ei insisi in a treia generatie spirituala.
Dati-mi voie sa va dau un exemplu remarcabil: Dr. Robert Moffatt a fost un mare misionar pionier in Kurumun, Africa de Sud. Intr-o zi, el a predicat o serie de predici puternice despre misiune intr-o biserica scotiana. Un tanar, pe nume David Livingstone, l-a auzit pe Moffatt spunand ca s-a uitat peste campia Africii si “a vazut fumul a 1000 de sate in care numele lui Isus era complet necunoscut “. Acest exemplu puternic a facut ca Livingstone sa se dedice ca si misionar pe “Continentul negru”. El a ajuns acolo in primavara anului 1841 si a petrecut 4 ani ca si ucenic al domnului Moffatt la sediul sau din Kurumun.
Apoi Livingstone s-a lansat intr-o cariera de 30 de ani de explorator eroic in vasta Africa necunoscuta inca. Pentru o vreme nu s-a mai stiut nimic de el. Ziarele speculau ca noul misionar explorator a murit sau a fost ucis undeva in interiorul Africii. Ziarul New York Herald a trimis o expeditie condusa de Leonard Stanley
in cautarea batranului pionier. Stanley era un ziarist nelegiuit, dur, obisnuit cu salbaticiile razboiului. Dupa luni de cautari, echipa lui Stanley l-a localizat pe omul lor. Cand l-a gasit, Livingstone era slab, cu o barba alba ciufulita. Mana dreapta nu si-o mai putea folosi pentru ca fusese atacat de un leu. Dintii ii erau uzati pana la gingii, rupti din cauza mancarii africane. De asemenea era slabit datorita repetatelor accese de malarie.
Articole despre decoperirea lui Livingstone au fost trimise in jurul lumii civilizate, avand titlurile scrise cu litere mari: “LIVINGSTONE GASIT!” Leonard Stanley a scris acest raport: “Am venit la el ca unul cu prejudecata, ca si cel mai mare ateu din Londra… “ L-am vazut pe acest batran solitar si m-am intrebat: Ce il face sa stea aici? E nebun sau ce? Ce il inspira? Dupa luni de zile, dupa ce ne-am intalnit, m-am trezit ascultandu-l, ducand mai departe tot ce era spus in Biblie: “Lasa totul si urmeaza-Ma”. Mila lui pentru altii a devenit contagioasa. Vazandu-i evlavia, bunatatea, zelul, seriozitatea, AM FOST CONVERTIT DE EL, cu toate ca el nu a incercat sa o faca!”
Aceasta, draga cititorule, este conducere prin exemplu personal! Exemplul lui Robert Moffatt l-a inspirat pe David Livingstone si exemplul lui Livingstone a inspirat inima tare ca piatra a lui Leonard Stanley pentru a se dedica el insusi lui Cristos si a deveni un scriitor misionar in Africa. In 1885 Stanley a scris foarte cunoscuta carte misionara: “A challenge to Christendom”, care i-a influentat pe multi altii sa se dedice ca si misionari de cariera in multe tari africane.
Tu, dragul meu prieten, ai fost ales sa conduci. Ti s-a dat pretiosul privilegiu de a modela vieti prin exemplul tau personal.
6 oct. 2006, Oradea
Presedinte Discover Your Mission
Valoarea muncii în echipa
Un proverb chinezesc spune: „Înaintea unui om mare se afla întotdeauna mai multi oameni mari.“ Adevarul este ca munca în echipa este esenta succesului. Întrebarea nu este daca echipele au valoare. Întrebarea este daca recunoastem acest fapt si devenim jucatori mai buni ai echipei. De aceea spun ca un singur om este prea putin pentru a atinge maretia. Nu poti face nimic cu adevarat valoros de unul singur. Aceasta este legea semnificatiei.
Te provoc sa te gandesti la un singur act cu o semnificatie genuina în istoria omenirii care sa fi fost facut de o singura fiinta umana. Indiferent de persoana pe care ai numi-o vei observa ca a fost implicata si o echipa de oameni. De aceea a spus presedintele Lyndon Johnson: „Nu exista probleme pe care sa nu le putem rezolva împreuna si sunt foarte putine cele pe care le putem rezolva singuri.“
C. Gene Wilkes, în cartea lui Jesus on Leadership [Isus despre conducere], observa ca puterea echipelor nu numai ca este evidenta în lumea moderna a afacerilor, dar ea are si o istorie profunda, chiar si în vremurile biblice. Wilkes afirma:
– Echipele implica mai multi oameni, facand astfel disponibile mai multe resurse, idei si energie decat în cazul unui singur individ.
– Echipele maximizeaza potentialul liderului si îi minimalizeaza slabiciunile. Punctele tari si cele slabe sunt mai vizibile în cazul indivizilor.
– Echipele ofera mai multe perspective asupra modului în care sa fie împlinite nevoile sau sa fie atinse obiectivele, concepand astfel cateva alternative pentru fiecare situatie. Întelegerea individuala este foarte rar mai larga si mai profunda decat cea a unui grup, cand acesta preia o problema.
– Echipele împart meritele victoriilor si rusinea esecurilor. Asta duce la o smerenie genuina si la o reala partasie. Indivizii îsi asuma meritele si dau vina pe altii pentru esecuri. Asta duce la mandrie si uneori la faliment.
– Echipele le cer liderilor sa dea socoteala de atingerea scopului. Indivizii care nu au nici o legatura cu nimeni pot schimba scopul fara sa dea socoteala cuiva.
– Echipele pot, pur si simplu, sa faca mai mult decat un singur individ.
Daca vrei sa-ti atingi potentialul sau sa te lupti pentru ceea ce pare imposibil—cum ar fi comunicarea mesajului tau si la doua mii de ani dupa disparitia ta—trebuie sa devii un jucator de echipa. S-ar putea sa fie un cliseu, dar totusi este ceva adevarat: indivizii joaca un meci, dar echipele castiga campionatul.