RS24: Compasiunea inrãdãcinatã în Evanghelie 2010

Descriere

Realitatea tragediilor umane care se petrec acum nu poate fi evitatã prin refuzul de a recunoaºte impactul lor semnificativ asupra unei mari pãrþi din lume. Statisticile ne aratã cã pânã în 2005, 16 milioane de copii din
Africa vor fi rãmas orfani datoritã SIDA.

În jur de 35000 de copii mor în fiecare zi de boli care pot fi prevenite ºi care au legãturã de obicei cu lipsa apei potabile ºi a sistemelor
de canalizare. O masivã industrie a sexului face victime în rândul familiilor sãrace din þãrile sub-dezvoltate, unde pãrinþii îºi vând
copiii pentru prostituþie, doar ca ei înºiºi sã poatã supravieþui. Ca indivizi, ni se poate rupe inima la gândul cã milioane de oameni mor
de foame în Etiopia, ºi totuºi ca organizaþie, rãspunsul nostru de creºtini penticostali trebuie sã treacã dincolo de un sentiment de simpatie sau chiar de empatie pentru ei.
Pentru a da un rãspuns semnificativ ºi ancorat în Biblie, e nevoie de o conºtienþã sincerã ºi profundã a istoriei noastre ca penticostali ºi a
locului pe care-l ocupãm în cadrul mai amplu al creºtinismului american.
Focalizarea noastrã istoricã Încã de la începuturile sale, Assemblies of
God s-a dedicat „celei mai mari evanghelizãri pe care a vãzut-o lumea vreodatã”. Am fost motivaþi sã lucrãm „...atât cât este ziuã; vine
noaptea, când nimeni nu mai poate sã lucreze” (Ioan 9:4), deoarece credem în iminenta întoarcere a lui Isus Cristos. Împuternicirea
botezului cu Duhul Sfânt ºi credinþa cã venirea lui Isus era aproape a motivat din punct de vedere istoric organizaþia Assemblies of God
sã depunã eforturi misionare orientate spre plantarea de biserici indigene.

Primii penticostali au afirmat clar aceastã caracteristicã emblematicã. În 1920, J. Roswell Flower a scris în Pentecostal Evangel:
„Însãrcinarea penticostalã este aceea de a mãrturisi, mãrturisi, mãRTURISI. ...Este atât de uºor sã fim traºi deoparte ºi sã facem o
lucrare foarte bunã în sine, dar care nu se ridicã la nivelul standardului penticostal.”Alice Luce, unul dintre primii strategi ai misiunii Assemblies of God, rezumã aceastã caracteristicã penticostalã astfel: „Când
mergem sã predicãm toatã Evanghelia, ne vom aºtepta sã avem o experienþã asemãnãtoare cu cea a misionarilor denominaþionali sau ar trebui sã cãutãm semnele care sã ne însoþeascã?”1

Este foarte clar cã eforturile penticostale de a câºtiga lumea pentru Cristos erau concentrate asupra evanghelizãrii care planteazã biserici prin puterea Duhului Sfânt.


Este totodatã de înþeles din punct de vedere istoric de ce acest obiectiv de lucrare era atât de pãtrunzãtor. Secolul 19 a fost ceea ce istoricii au numit „Secolul Creºtin”. El a fost martor la modul în care miºcarea misiunilor moderne a luat avânt ºi a înflorit. Totuºi, acest mare efort misionar a crescut în contextul unor imperii coloniale mondiale. O parte
centralã a eforturilor misionare din lumea întreagã consta în „civilizarea” oamenilor ca parte a procesului de „încreºtinare” a acestora. Astfel, structuri formale, cum ar fi ºcoli sau spitale, au fost parte a eforturilor
misionare depuse în secolul 19.
Când Luce ºi-a prezentat perspectiva asupra rezultatului pe care ar trebui sã-l aºteptãm în urma predicãrii „evangheliei depline”, ea fãcea referire în mod clar la înlocuirea strategiilor aparþinând secolului 19 de „civilizare ºi construire de clãdiri” cu o încredere în puterea Duhului Sfânt manifestatã în semne ºi minuni ca mijloc de îndeplinirea a misiunii. Penticostalii au afirmat o „strategie radicalã” în eforturile misionare pe care secolul creºtin a minimalizat-o.
Regretatul J. Philip Hogan a susþinut cazul
planificãrii bisericii indigene: „Creuzetul
experienþei ne învaþã în aceste zile cã singura
organizaþie care are cu adevãrat succes în
evanghelizarea mondialã este biserica. Fãrã
îndoialã cã misiunea ºi responsabilitatea
evanghelizãrii mondiale stã pe umerii bisericii.
Orice efort financiar care nu are ca obiectiv
final clãdirea unei biserici mãrturisitoare nu
poate fi ceea ce are Dumnezeu cel mai bun
pentru aceastã vreme.”2
Aceastã afirmaþie a lui Hogan rezumã
o poziþie formatã nu doar prin lucrarea
suveranã a Duhului lui Dumnezeu, ci ºi într-un
cadru mai larg al creºtinismului american.
Finalul secolul 19 a fost o perioadã în care
gândirea religioasã europeanã a penetrat
biserica din Statele Unite. S-a dat ceea ce
a ajuns cunoscut sub numele de disputa
„modernistã/fundamentalistã”. Credinþe
creºtine esenþiale, cum ar fi autoritatea
Scripturii, naºterea din fecioarã, divinitatea
lui Cristos, ispãºirea înlocuitoare ºi învierea
lui Cristos, au fost subminate de influenþa
învãþãturii europene. Ca rezultat al acestei
dispute s-a tras linie între acei creºtini care
doreau sã accentueze câºtigarea de suflete
ºi cei care afirmau o evanghelie socialã,
care considerau schimbãrile ºi reformele
sociale drept punctul central al eforturilor
slujirii creºtine. S-a produs o mare rupturã
în creºtinismul american, iar punctul sãu
de pornire a fost personificat în Procesul
Scopes care a avut loc în Tennessee în anul
1925. Poziþia „modernistã” este personificatã
în avocatul apãrãrii, Clarence Darrow, care
ºi-a apãrat în mod clar predarea evoluþiei
în ºcolile publice. Poziþia „fundamentalistã”
a fost susþinutã de William Jannings Bryan,
populistul din Nebraska, a cãrui pledoarie
semãna cu întâlnirea de evanghelizare a lui
Billy Sunday. Atenþia naþiunii a fost aþintitã
asupra acestui proces deoarece el personifica
identitatea religioasã a naþiunii ºi scotea în
evidenþã disputa dintre evanghelizare vizavi
de bifurcaþia acþiunii/evangheliei sociale
ca experienþã americanã unicã. Procesul
Scopes a consolidat opiniile din cadrul
creºtinismului american, aºa cã doar în 1947
când Carl F.H. Henry a scris The Uneasy
Conscience of Modern Fundamentalism
de ByRON D. Klaus